Noi cercetări asupra planetei Mercur au scos la iveală un adevăr ce va revoluţiona lumea.
Oficialii NASA au anunţat că au descoperit gheaţă pe cea mai apropiată planetă de Soare din sistemul nostru solar: Mercur.
Deşi planeta se află la cea apropiată distanţă de soare, iar temperaturile ajung pe Mercur şi la 427 de grade, specialiştii au găsit intre 100 de miliarde si o mie de miliarde de tone de gheata. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul navei Messenger, în zonele planetei unde nu ajung razele soarelui.
Sean C. Solomon de la NASA a declarat ca pe Mercur este atat de multa gheata incat ar putea imbraca intreg orasul Washington DC intr-un cub de gheata.
Aceasta nu ar fi singura descoperire care i-a uimit pe specialişti. Potrivit presei de peste Ocean, tot pe Mercur a fost descoperită şi materie organică, fapt care îi poate ajuta pe oamenii de ştiinţă să-şi dea seama cum a apărut viaţa pe Pâmânt.